SIMONA HALEP, SUSPENDATĂ 4 ANI

0
281

Simona Halep a fost suspendată, oficial, pe o perioadă de patru ani, de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

Potrivit agenției, Halep a fost acuzată de două încălcări separate ale  Programului antidoping în tennis. Prima se referea la un rezultat analitic negativ  pentru substanța interzisă roxadustat la US Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiției.

Cea de-a doua acuzație se referea la nereguli în ”pașaportul biologic al sportivului”, al Simonei Halep.

Simona Halep și-a ispășit deja aproape un an din pedeapsă, ea fiind suspendată provizoriu de la data de 7 octombrie 2022. Sancțiunea ar urma să fie ridicată pe 6 octombrie 2026.

Simona Halep s-a arătat ”șocată și extrem de dezamăgită” de decizia luată de tribunalul independent Sports Resolution și a lansat o acuzație dură: aceasta spune că doi din trei experți și-au schimbat decizia în favoarea acuzațiilor ITIA după ce i-au aflat identitatea.

Sportiva a anunțat că, pe lângă apelul pe care îl va face la TAS, va urma toate căile legale de atac și împotriva companiei care a produs suplimentele pe care le-a luat.

Simona Halep va trebui să returneze cei 80.000 de dolari pe care i-a câștigat la US Open în 2022, dacă suspendarea de 4 ani dictată de Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) va rămâne definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

79 + = 85