REGULI NOI PENTRU ACORDAREA BURSELOR ȘCOLARE

0
203

Decizie finală cu privire la modul în care se vor acorda bursele. Bursa de merit va fi acordată elevilor care au avut anul trecut note cuprinse între 9,50 și 10 dar și unui procent de 30% din colectivul unei clase de gimnaziu sau liceu chiar dacă unii dintre elevi au rezultate mai slabe. Suma este de 450 de lei și este mai mare ca cea din anul scolar anterior.

Copiii orfani de un părinte sau cei cu părinți divorțați vor lua bursa fară să fie condiționați de venitul adultului care îi crește. În cazul celor care intră acum la liceu bursele vor fi acordate în funcție de notele pe care le-au avut în clasa a 8-a, iar cei care încep acum ciclul gimnazial vor primi în ianuarie, în funcție de rezultatele obținute după primele două module.

Astfel, Ministerul Educației a calculat că numărul elevilor care vor lua bursa de merit va crește cu 25-30%.

Un singur copil poate beneficia de mai multe burse.

Ordinul care face referire la noile criterii prin care se vor acorda bursele în anul școlar 2023-2024 va fi adoptat vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 2 = 11