SCANDAL ÎNTRE DOUĂ FAMILII DIN MĂRĂCINENI. POLIȚIȘTII BUZOIENI AU APLANAT CONFLICTUL CU FOCURI DE ARMĂ

0
299
Sursa foto: Arhivă

La data de 27 august a.c., polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni au fost sesizați cu privire la faptul că între două familii din localitate este în desfășurare un conflict.

Echipajele de poliție s-au deplasat de îndată la locația indicată, în vederea identificării persoanelor, aplanarii conflictului și aplicării măsurilor legale ce se impun.

Pentru gestionarea cu operativitate a conflictului, au fost direcționați în sprijin inclusiv luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

Având în vedere că persoanele aveau o atitudine agresivă, părțile implicate adresând amenințări cu acte de violență, polițiștii au efectuat focuri de armă în plan vertical pentru detensionarea stării conflictuale.

Trei persoane implicate  au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări.

În urma probatoriului administrat, cei trei buzoieni, cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infractiunilor de tulburarea ordinii si liniștii publice, violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe, iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi prezentați parchetului cu propunerea luării unei măsuri preventive.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

69 + = 71