PERFORMANȚĂ REMARCABILĂ

0
327

Un elev al Colegiului Național ,,B.P. Hasdeu” a reușit o performanță remarcabilă. Este vorba despre David Andrei Vlad, elev în clasa a XII-a, care a participat în luna august la Olimpiada Internațională “Științele Pământului”, organizată în India. El a obținut două medalii de aur, atât la proba teoretică, cât și la proba practică.

Luna trecută, David a adus acasă medalia de argint la Olimpiada Internațională de Biologie, o performanță care, la Buzău, a mai fost atinsă abia în urmă cu 22 ani.

Olimpicul buzoian trage un semnal de alarmă cu privire la mediul înconjurător.

A fost o olimpiadă foarte grea pentru că subiectele au fost de aşa natură, am avut de căutat informaţii din documente pe care ni le dădeau ei, descărcam dintr-o bază de date documente cu măsurători şi apoi noi urma să facem interpretare de date. Am avut timp scurt pentru sarcinile date, a fost mai complicat ca în anii trecuţi din ce m-am uitat pe subiecte la proba teoretică dar s-a terminat cu bine… Trebuie să ştim să apreciem natura, să o respectăm. Dacă protejăm natura, ne salvăm în primul rând pe noi, trebui să facem tot ce ne stă în putere să existăm pe planeta aceasta şi implicit ajutăm şi alte specii”, a precizat, pentru Agerpres, olimpicul David Andrei Vlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

77 + = 83