RECORD DE MESAJE RO-ALERT

0
205

A plouat cu mesaje de avertizare RO ALERT, în județul Buzău, în primele 6 luni ale anului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a emis peste 70 de astfel de mesaje, dintre care 65 au avut rolul de a avertiza populația privind prezența unor animale sălbatice periculoase. Numărul tot mai mare de alerte este în strânsă legătură cu desele apariții ale urșilor aproape de zonele locuite.

Situația este cu atât mai alarmantă cu cât, numai în luna august, au fost emise peste 40 de mesaje prin sistemul RO ALERT. Zonele în care a fost anunțată prezența urșilor – 13 comune și două orașe – sunt deja cunoscute. Este vorba despre comunele Beceni, Chiojdu, Mărăcineni, Siriu, Scorțoasa, Cernătești, Bisoca, Vernești, Topliceni, Pârscov, Cozieni, Blăjani, Gura Teghii, dar și orașele Pătârlagele și Nehoiu.

În prezent, aproape că nu este comună din zona de deal și de munte în care să nu ajungă cel puțin un exemplar de urs, fie pui, fie adult. Recent, un urs a fost filmat pe marginea Drumului Național 10 Buzău-Brașov, la Ojasca, vis a vis de blocuri și de parcarea spitalului din localitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 20 = 29