MINISTRUL SĂNĂTĂȚII: VACCINAREA VA RĂMÂNE OPȚIONALĂ

0
230

Vaccinarea, în România, este opțională, iar Ministerul Sănătății nu promovează în niciun fel obligativitatea administrării de vaccinuri. Declaratia aparține ministrului de resort, Alexandru Rafila, care a precizat că noul  proiect al  Strategiei Naţionale de Vaccinare nu face altceva decât să asigure accesul oricărei persoane din ţara noastră la vaccinuri, campanii de informare despre utilitatea vaccinurilor sau aprovizionarea cu seruri. Asta în condiţiile în care România este dincolo de locul 100 în clasamentul mondial al acoperirii vaccinale.

Medicii atrag atenția că acum, din lipsa vaccinării, crește numărul cazurilor de rujeolă. Sunt cazuri grave și chiar mortale. Strategia prevede ca până în anul 2030, ar urma să avem o acoperire vaccinală a acestei boli de 95%.

Ieri, în faţa Ministerului Sănătăţii, a fost organizat un protest împotriva obligativităţii de vaccinare, la care au participat peste 200 de oameni, printre care şi membri AUR.

Protestatarii au cerut demisia ministrului Sănătăţii, susţinând că, deşi autorităţile spun că vaccinarea nu este obligatorie, populaţia este influenţată să se vaccineze.

Dintre bolile prevenibile prin vaccinare, între 2010-2023, în România s-au întregistrat peste 37 de mii de cazuri de rujeolă cu 68 de decese. Doar în ultimele șase luni au fost 500 de  cazuri de rujeolă.

În prezent, din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, 12 țări au vaccinare obligatorie la cel puțin unul sau mai multe vaccinuri, România nefiind în această categorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 + = 28