ASFALTARE DUPĂ 40 DE ANI

0
592

Moment istoric pentru mii de buzoieni din zona de munte a județului. A început asfaltarea drumului județean de la Vintilă Vodă spre Sărulești și Bisoca, până la hotarul cu Vrancea, șosea care nu mai fusese modernizată de 40 de ani. Proiectul este finanţat prin Planul Național de Dezvoltare Locală, are o valoare de aproape 80 de milioane de lei, iar perioada de execuţie este de maximum 33 de luni.

Lungimea tronsonului care va fi complet modernizat este de 24,5 km. Contractul pentru reabilitarea şi modernizarea acestui drum județean a fost semnat în vara anului trecut, iar lucrările de execuţie vor dura mai bine de 2 ani şi jumătate. Tot în acest an a început asfaltarea, în premieră, a unui alt drum județean de o frumusețe și importanță aparte, cel de la Brăești spre Bozioru și Cozieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

35 + = 42