CREȘTINII ÎI SĂRBĂTORESC ASTĂZI PE SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL

0
223

Creştinii ortodocşi şi catolici îi cinstesc, astăzi, pe Sfinţii Petru şi Pavel, cei mai importanţi apostoli ai lui Iisus Hristos.

Sf. Petru a răspândit creştinismul în Palestina şi la Roma, iar Sf. Pavel a întemeiat multe biserici în Asia Mică şi în Grecia de astăzi.

Cei doi au murit ca martiri la Roma, în timpul persecuţiei împăratului Nero, în anul 67, Petru răstignit pe o cruce cu capul în jos, iar Pavel, decapitat.

Aproape 500.000 de români își serbează onomastica astăzi, dintre care peste 370.000 sunt bărbați.

Numele „Petru” vine din greacă și înseamnă piatră și este o traducere a numelui „Kephas”, regăsită în majoritatea versiunilor Noului Testament.

Pavel vine din latină „Paul(us)” și s-ar putea traduce prin adjectivul „paullus”, care înseamnă mic, umil, dar poate fi și înrudit cu „paucus” care înseamnă sărăcăcios.

În țara noastră cele mai întâlnite nume sunt: Petre, Petru, Petrișor, Pavel, Paul, Petrache, Paula, Petra, Petruţa, Paulina sau Petronela.

Se spune că Sfântul Petru împlinește o dorință arzătoare celor care țin post negru cu o zi înainte de sărbătoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

53 + = 57