DE ASTĂZI, CU FAZĂ SCURTĂ PE TOATE DRUMURILE PUBLICE

0
228

De astăzi, șoferii trebuie să aprindă luminile de întâlnire pe timpul zilei pe toate categoriile de drumuri publice. Înseamnă că faza scurtă trebuie aprinsă tot timpul și în localități, pe drumurile comunale, județene și naționale. Cei  care nu se vor conformă vor fi amendați de polițiști. Până în prezent, această obligaţie exista doar cu privire la circulaţia pe autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale, europene.

Sanctiunile pentru nerespectarea noii reguli nu se vor aplica imediat, ci la 30 de zile după ce modificările au fost publicate în Monitorul Oficial. Începând cu 12 iulie, polițistii vor da amenzi. Sancțiunea este de 290 de lei, sau 145 de lei dacă este plătită în 15 zile.

Experții în conducere defensivă spun că luminile de întâlnire sunt foarte utile și ziua, mai ales pe drumurile cu o singură bandă pe sens, sau în cazul depășirilor.

Dacă pentru mașinile mai vechi, șoferii trebuie să aprindă manual faza scurta, în cazul mașinilor de generație mai nouă, faza scurtă este aprinsă automat din momentul în care este pus contactul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 11 = 13