PUNEREA LA DISPOZIȚIE A UNEI LOCUINTE NU PREZINTĂ INTERES DIN PARTEA MEDICILOR

0
157

Mult așteptatul proiect, prin care Consiliul Județean Buzău urma să cumpere locuințe pentru medicii veniți din alte județe pentru a profesa la Buzău, este în stadiul…de a bate pasul pe loc. Măsura era o încercare a autorității buzoiene de a-i stimula pe medici să vină la Buzău, dar … fără succes. Recent, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat că  instituția dispune de suma necesară achiziționării acestor apartamente, deși prețurile pe piața imobiliară din Buzău, și nu numai, au crescut destul de mult. Chiar și în urma unui astfel de efort din partea instituției, medicii tot nu-și doresc aceste locuințe.

La scurt timp după demolarea fostei maternități, Consiliul Județean anunța intenția de a construi un bloc, cu 20 de apartamente și 5 etaje, doar pentru medicii din Spitalul Județean veniți din alte județe. Numai că, investiția, ce se ridica la aproape 6 milioane de euro, nu părea a fi una ideală. Prin urmare, s-a renunțat la proiect și Consiliul Județean a ales varianta de a cumpăra, într-o primă fază, 10 apartamente. Nici aceasta nu s-a dovedit a fi o soluție viabilă.

O ultimă variantă, care ar părea să fie acceptată de ambele părți este cea potrivit căreia medicii își aleg unde vor să locuiască, iar Consiliul Județean plătește.

În timp ce la Buzău, totul stă cam în coadă de pește, în alte județe din zona de Sud-Est a țării, în urma discuțiilor purtate cu conducerea Agenției Naționale pentru Locuințe s-a găsit soluția construirii unui bloc ANL cu 20 de apartamente, pentru cadrele medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 36 = 41