BREAKING NEWS!!!! GREVA DIN EDUCAȚIE A FOST SUSPENDATĂ!!

0
171

UPDATE:

Guvernul a aprobat, luni, ordonanţele de urgenţă privind creşterea salariilor din Educaţie şi, respectiv, acordarea de prime pentru cariera didactică şi cariera profesională, solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Ea a precizat că prima ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern se referă la creşterile salariale, care, în medie, sunt „peste 25%”.

Aceasta a oferit detalii şi cu privire la cea de-a doua ordonanţă de urgenţă aprobată de Executiv, referitoare la acordarea de prime pentru cariera didactică şi, respectiv, pentru cariera profesională.

„Ordonanţa de urgenţă privind acordarea de prime pentru cariera didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, dar şi pentru acordarea primelor vizavi de cariera profesională pentru personalul nedidactic. Prima de carieră didactică înseamnă o primă de 1.500 lei net, din care aproximativ 30% sunt sumă forfetară, adică la dispoziţia cadrului didactic sau didactic auxiliar, restul banilor, 70%, în acest moment, putând fi folosiţi pentru cursuri de pregătire profesională, echipamente IT, cărţi de specialitate şi alte categorii de cheltuieli care sprijină calitatea în învăţământ”, a explicat Deca.

Ea a adăugat că prima se acordă într-o singură tranşă.

**********************

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au luat decizia suspendării grevei generale.
Decizia este condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială, de 50%,  de la 1 ianuarie 2024.

Sindicaliștii din Educație au precizat că în situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că Guvernul va adopta două ordonanțe de urgență pentru a asigura creșterea salariilor profesorilor și alocarea fondurilor pentru dezvoltare personală, asigurate din bani europeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =