DASCĂLII NU RENUNȚĂ LA GREVA GENERALĂ

0
451

Greva din învățământ continuă. Sindicatele din educație spun că guvernanții nu i-au covins pe angajați că după încheierea grevei vor investi cu adevărat în educație. Un exemplu în acest sens este că Guvernul nu și-a asumat printr-un act normativ că odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie.

Acest angajament al Guvernului apare în nota de fundamentare a ordonanței aprobate pe 1 iunie privind creșterea salariilor din educație, mențiune care nu are puterea unei legi.

Sindicatele sunt nemulțumite și de majorarea în 3 etape a salariilor începând de anul viitor: cu 40 la sută în 2024, apoi cu câte 30 de procente în următorii 2 ani, așa că propun scurtarea acestei perioade.

Majorarea salariilor cu 1000 de lei brut pentru dascăli și 400 de lei pentru personalul nedidactic a fost respinsă de angajații din educație. Sumele sunt prea mici, spun liderii sindicali. Greva profesorilor nu dă peste cap, deocamdată, calendarul examenelor naționale.

Pentru Evaluarea Națională, pe 9 iunie ar trebui să se termine înscrierea, iar prima probă să fie pe 19 iunie. Iar la Bacalaureat, care are tot 9 iunie ca dată de încheiere a înscrierilor, prima probă ar trebui să fie organizată pe 12 iunie.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată în urmă cu aproape două săptămâni, respectiv în data de 22 mai 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here