ÎNVINSE CLAR

0
204
Sursa foto: Facebook // Handbal CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

SCM Gloria Buzău nu a reușit să țină piept celeilalte Glorii din handbalul feminin românesc, fiind învinsă clar, la Bistrița, cu 34-29.  Gloria Bistrița s-a aflat aproape tot timpul la conducere, încheind prima repriză cu avantaj de două goluri, 16 la 14. Deși fanii buzoieni sperau într-o revenire a favoritelor, după ieșirea de la cabine, diferența de pe tabelă s-a mărit încet, dar constant. Avantajul de patru-cinci goluri în favoarea bistrițencelor s-a păstrat până spre final, ba chiar a fost majorat în ultimele minute. Cele două goluri înscrise de SCM Gloria Buzău în ultimele secvențe ale meciului au punctat doar pentru statistici. S-a încheiat 34-29 pentru Gloria din Bistrița, însă înfrângerea nu este o dramă. Mult mai important pentru echipa buzoiană este meciul de pe 7 mai, atunci când în Sala Sporturilor va veni Dunărea Brăila. SCM Gloria Buzău a rămas pe locul 4, dar diferența față de brăilence s-a diminuat la numai 3 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 + = 12