FUNCȚIONARII DIN PREFECTURI, ÎN GREVĂ GENERALĂ

0
220

Funcționarii publici din prefecturile din toată țara au intrat de astăzi în grevă generală. Ei sunt nemulțumiți că salarizarea personalului din prefecturi nu se face la nivelul funcțiilor publice de stat, iar legea care ar rezolva această problemă zace în Parlament. Angajații din Prefectura spun că, începând cu 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale, mai puțin cei din Instituția prefectului. Practic, un angajat din Prefectură are un salariu mult mai mic decât un angajat din Consiliul Judeţean, primării ori servicii publice deconcentrate.  Sindicaliștii mai cer ca prefecturile să treacă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne la Secretariatul General al Guvernului. Toate ghișeele vor fi închise pe durata grevei, mai puțin cele de la eliberări pașapoarte, permise și înmatriculări.

Reprezentantii Sindicatului Egalitatea al Funcționarilor Publici susțin ca protestul se va muta la Parlament dacă deputații întârzie adoptarea legii cerute de funcționarii publici din prefecturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 24 = 33