REZULTATE MAI BUNE LA SIMULAREA BAC-ULUI

0
458

Puțin peste jumătate din elevii județului Buzău, participanți la simularea examenului de Bacalaureat, au avut medii de promovare, peste 6. Comparativ cu mediile înregistrate la simularea de anul trecut, rezultatele sunt mai bune în 2023. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Buzău, dacă anul trecut rata de promovare era de 46,52%, în acest an a ajuns la 54,43%. De asemenea, peste 500 de viitori absolvenți de liceu din județ nu s-au prezentat la simulare.

La prima probă din cadrul simulării, cea la limba română, au fost prezenți 2.604 elevi, 78,42% dintre ei promovând. La a doua probă, cea obligatorie a profilului, au fost prezenți 2.574 de tineri, procentul de promovare fiind 68,69%, iar la ultima probă, cea la alegere, din cei 2.524 de elevi prezenți, 70,48% au luat note peste 6. În total, medii între 6 și 6,99 au obținut 331 de elevi, între 7 și 7,99, 440 de liceeni, în timp ce medii între 8 și 8,99 au fost 412. Medii mai mari la simularea Bacalaureatului, între 9 și 9,99, au reușit să ia 156 de tineri care vor absolvi liceul în câteva luni.

Niciun elev nu a predat însă teze perfecte pentru a obține media 10.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 2 =