ASIGURAREA OBLIGATORIE PENTRU LOCUINȚE AR PUTEA FI MAI SCUMPĂ

0
188

Asigurarea obligatorie pentru locuințe s-ar putea scumpi. Tariful ar urma să fie mai mare cu 30 de lei, după cum a cerut în Parlament societatea care gestionează asigurările în domeniu. S-ar putea majora și nivelul despăgubirilor, spun reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară. Pentru locuințele cu structura de rezistență din beton armat, metal, lemn sau cu pereți exteriori din piatră sau cărămidă polițele de asigurare obligatorie ar urma să coste 130 de lei, față de 100 de lei, cât este acum prețul. Pentru locuințele din chirpici, prețul ar urma să rămână 50 de lei pe an.

Valorile despăgubirilor în caz de calamitate sunt situate în prezent la cote de 10 mii și 20 de mii de euro, dar și acestea ar urma să crească. Deși asigurarea locuințelor împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren e obligatorie, mai puțin de două milioane de case erau asigurate la sfârșitul anului trecut, adică 20 la sută din total. Amenzile pentru neasigurarea obligatorie a locuinței, eliminate anterior la Senat, au fost reintroduse. Potrivit legii din 2008, persoanele fizice și juridice riscă să fie amendate cu sume cuprinse în 100 și 500 de lei pentru lipsa poliței PAD.

Proiectul va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 53 = 57