SPITALUL CFR DIN BUZĂU, PRELUAT ÎN CEL MULT 3 LUNI, DE AUTORITĂȚILE LOCALE

0
241

Preluarea Spitalului CFR din Buzău de către Primăria municipiului s-ar putea parafa în două-trei luni. Este asigurarea dată administrației buzoiene de către secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu. Odată încheiată procedura de preluare a unității medicale, Primăria Buzău va demara proiecte de investiții ce vor viza, atât reabilitarea clădirii, cât și dotarea cu echipamente medicale. Spitalul CFR din Buzău, secție exterioară a Spitalului CFR Galați, are nevoie de două investiții urgente.

Prima vizează achiziționarea unei centrale proprii, întrucât Primăria Buzău vrea debranșarea obiectivului din cauza pierderilor de agent termic de la actualul sistem de termoficare.

A doua investiție, majoră și necesară, este achiziționarea unui computer tomograf. Deocamdată, administrația buzoiană nu are alocate în buget fonduri pentru susținerea funcționării unității medicale. Reprezentanții Primăriei Buzău dau însă asigurări că vor fi găsite sumele necesare pentru transformarea Spitalului CFR în Spital Municipal, având în vedere că înființarea unei astfel de unități medicale reprezintă o prioritate pentru municipalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 3 = 9