MARINA BABOI, CEA MAI VALOROASĂ SPRINTERĂ A BUZĂULUI

0
2786

Marina Baboi: ,,Participarea la Jocurile Olimpice este visul oricărui sportiv și, implicit, și al meu

Are 23 de ani, este născută în Buzău și, grație talentului său, a devenit în ultimii ani cea mai valoroasă sprinteră a României. Evident că v-ați dat seama despre cine vorbesc, nu? Desigur, Marina Baboi, frumoasa buzoiancă ce este comparată de către mai mulți specialiști din atletismul românesc cu celebra Ionela Tîrlea, vicecampioană olimpică la Jocurile olimpice din 2004 de la Atena și campioană mondială indoor la 200 m la Maebashi, în Japonia, în 1999. Anul 2022 a fost un an ,,cu bune și cu rele, un an ce a început extrem de frumos” însă, sezonul de aer liber din 2022 ,,mi-a adus și o accidentare extrem de serioasă”, mi-a povestit Marina. Ea știe însă ce sacrificii se fac în atletism, un sport prin care România impresiona în trecut la competițiile majore. Vrea să-și împingă limitele la maximum, pentru că dă dovadă de spirit de sacrificiu și ambiție. Despre ce planuri de viitor are, ce competiții o așteaptă în acest an veți afla în cadrul următorului interviu, oferit în exclusivitate, de cea mai valoroasă sprinteră a României.

Reporter: Marina, cum a fost pentru tine anul 2022?

Marina Baboi: 2022 a fost un an cu bune și cu rele, un an ce a început extrem de frumos, cu medalii de aur și cu titlurile de campioană națională în cursele de 60 m și 200 m, la  finala Campionatului Național de Seniori Indoor. La cursa de 60 m a fost al 4-lea an consecutiv când am obținut Victoria. Au urmat medalia de bronz la Campionatele balcanice indoor în proba de 60 m și poate, cel mai important lucru de anul trecut, calificarea și participarea la Campionatul Mondial de Atletism Indoor din Belgrad 2022.  Sezonul de aer liber 2022, care deși a debutat cu câștigarea a încă 2 medalii de aur la Campionatele Internaționale ale României în probele de 100 m și 200 m plat, mi-a adus și o accidentare extrem de serioasă care m-a împiedicat să concurez și care a necesitat săptămâni bune de tratamente și refacere, fiind nevoită să renunț la concursurile din finalul sezonului.

 Rep.: Ce provocări ai avut și care au fost dezamăgirile acestui an ce a trecut?

M.B.: La capitolul provocări, de departe, cea mai mare a fost aceea de a mă putea califica la Campionatul Mondial Indoor în proba de 60 m. Odată îndeplinită această țintă, participarea la acest mondial a fost o bornă cu adevărat extraordinară în cariera mea. În al doilea rând, mi-am dorit să-mi păstrez invincibilitatea în cursele de seniori de 60 m pe care le câștig din 2018, dar și titlul neoficial de cea mai rapidă atletă din România, care mi se atribuie în ultimii 5 ani. Obiectivul este parțial realizat alergând cel mai bun timp din țară în proba de 100 m. Din cauza problemei de sănătate nu am mai putut concurez, ca de obicei, în proba de 200 m. La capitolul dezamăgiri, clar aș include accidentarea, care m-a făcut să nu pot concura aproape tot sezonul de aer liber din 2022.

Rep.: Unde îți faci pregătirea sportivă în acest an? A rămas aceeași echipă tehnică?

M.B.: Pregătirile pentru sezonul 2023 au început undeva pe data de 20 august anul trecut la București. Am avut și un stagiu de pregătire de 3 săptămâni la Poiana Brașov în luna noiembrie 2022. Acum antrenamentele continuă până la startul sezonului indoor, respectiv sfârșitul lunii ianuarie, de asemenea la București. O am alături de mine pe aceeași senzațională profesoară Doina Voinea, cea care îmi îndrumă pașii de aproape 10 ani.

 Rep.: Care sunt principalele competiții pe care le vizezi anul acesta?

M.B.: Ca și competiții internaționale aș aminti aici de Campionatul European pe echipe din Polonia, Campionatul mondial universitar în China, Jocurile francofone în Congo, Campionatele Balcanice Indoor și în aer liber și, nu în ultimul rând, finalele Campionatelor Naționale atât în sală, cât și în aer liber.

Rep.: Ce așteptări ai privind medaliile puse în joc la competițiile naționale și internaționale din 2023?

M.B.: Ca de obicei, eu vizez să obțin medalii de aur în finalele campionatelor naționale în probele de 60m, 100m și 200m. Visez să obțin clasări cât mai bune la Campionatele Balcanice Indoor și în aer liber. Visez să particip cu success la Campionatul European pe echipe dar și la Campionatul Mondial Universitar sau la Jocurile francofone.

Rep.: Te gândești să participi la următoarea olimpiadă? Ce presupune din partea ta acest demers unic în viața unui sportiv?

M.B.: Participarea la Jocurile Olimpice este visul oricărui sportiv și, implicit, și al meu. Deși probele în care concurez sunt extraordinar de dificile, populate și competitive, pentru asta mă pregătesc peste 1000 de ore în fiecare an, pentru asta am 2 și chiar 3 antrenamente pe zi, pentru asta toată viața mea a însemnat strictețe,  alergare, cantonamente, săli de forță, concursuri, accidentări, lacrimi și muncă, încă de la vârsta de 9 ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

64 + = 67