DR. ANDREEA PĂSCUȚOI: ,,Faptul că am putut aduce ceva nou este un mare plus pentru comunitate și un început bun”

0
3446

Este tânără, frumoasă, deșteaptă și este medic pe specializarea chirurgie generală. Vorbim despre Andreea Gibă-Păscuțoi, care,  altături de colega sa Diana Munteanu și de doctorul Adnan Al-Aloul – șeful secției Chirurgie generală, lucrează în Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat și a bifat câteva premiere medicale. Andreea a adus chirurgia minim invazivă la Râmnicu Sărat, spitalul de aici devenind astfel singura unitate medicală de stat din Regiune, unde se poate face o astfel de intervenție chirurgicală. ,,Vrem să aducem la Râmnicu Sărat și chirurgia minim invazivă, pentru că pacienții au nevoie de tehnici moderne care să-i ajutate să se vindece ușor, rapid și eficient”, spune Andreea Păscuțoi. Colega noastră, Dana Barbu, a stat de vorbă cu doamna doctor și  a aflat mai multe despre chirurgia minim invazivă, dar și despre omul Andreea Păscuțoi.

Reporter: Doamna doctor sunteți medic specialist chirurgie generală și iată că Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat a câștigat un adevărat specialist. Ce v-a determinat să veniți aici, în contextul în care, dacă nu mă înșel, ați urmat Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș?

Andreea Păscuțoi: Da! Facultatea de Medicina am absolvit-o la Târgu Mureș.Tot acolo am finalizat și rezidențiatul pe specialitatea chirurgie generală. Centrele universitare sunt centre de formare, astfel încât nu toții medici doresc sau au posibilitatea de a rămâne în locul în care s-au pregătit, motiv pentru care după obținerea titlului de medic specialist, alegem sau nu să mergem altundeva. Este vorba despre alegeri într-un anumit punct al vieții.

Rep.: Ce înseamnă proceduri minim invazive în chirurgie? 

A.P.: Dacă ne referim per ansamblu: în cadrul intervenţiilor chirurgicale minim invazive, operaţiile se efectuează cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră, de altfel indispensabile, fără efectuarea incizilor mari la nivelul corpului. Acest tip de operaţii le oferă astfel pacienţilor foarte multe beneficii, spre deosebire de tehnicile tradiţionale chirurgicale cunoscute. Pentru foarte multe proceduri chirurgicale, inclusiv cele din sfera chirurgiei generale, metodele s-au îndepărtat de chirurgia tradiţională, îndreptându-se tot mai mult  înspre tehnici mai puţin invazive. Chirurgia minim invazivă foloseşte aparatura și instrumente special concepute care oferă chirurgilor posibilitatea efectuării intervențiilor cu incizii foarte mici. De exemplu, una dintre cele mai des întâlnite proceduri din cadrul intervenţiilor chirurgicale în ceea ce privește chirurgia generală este operaţia laparoscopică. Aceasta presupune introducerea, în cavitatea abdominală, a dioxidului de carbon, iar, în spaţiul creat astfel se va efectua intervenția cu  aparatura  specială. Se introduce în cavitatea abdominala o cameră video folosindu-se tehnologii de ultimă oră, iar, pe ecrane tip TV, se vizualizează, apoi, tot ceea ce chirurgul desfășoară în interior.

Rep.: Așadar, ați adus chirurgia minim invazivă la Râmnicu Sărat, spitalul de aici devenind astfel singura unitate medicală de stat din regiune unde se poate face o astfel de intervenție chirurgicală. Până acum, câți pacienți au fost tratați  de boala venoasă cronică aflată în diferite stadii?

A.P.: Chirurgia flebologică minim invazivă la Râmnicu Sărat este într-adevăr o noutate în cadrul unui spital de stat. Tratamentul varicelor se poate efectua în 80% din cazuri folosindu-se tehnici minim invazive. Astfel, prin aceste metode minim invazive, venele dilatate nu mai sunt smulse, calibrul lor fiind redus sau obliterat prin diverse proceduri, ceea ce va duce la eliminarea progresivă a venei. Tehnicile moderne permit astfel ameliorarea esteticii memebrelor la pacienții cu boală venoasă cronică într-un mod care evita traumatizarea țesuturilor și a structurilor nervoase din cadrul metodelor clasice, nu necesită anestezie generală, rahidiană sau internare pe termen lung. Până la acest moment au fost tratați, în medie, 60 de pacienți cu diferite tehnici și în diferite stadii ale bolii.

Rep.: Cât de accesibile sunt astfel de intervenții pentru pacient?

A.P.: Dacă facem o comparație cu sistemul privat cu siguranța bătălia este câștigată de cel de stat.

Rep.: Inițiativa de a aduce chirurgia minim invazivă la Râmnicu Sărat vă aparține. Ce anume v-a determinat să faceți acest lucru?

A.P.: În primul rând, pentru că sunt foarte puțini chirurgi pasionați de această patologie și sunt foarte puține centre în România cu acest specific, chirurgia flebologică nefiind o specialitate aparte în sistemul românesc comparativ cu străinătatea. Astfel încât, implicandu-mă în studiul și managementul acestei boli de câțiva ani de zile, mi se pare normal să oferim posibilitatea și accesibilitatea bolnavilor unui astfel de serviciu în sistemul de stat.

Rep.: Cum a fost prima experienţă în sala de operaţii?

A.P.: Plăcută! Având în vedere că aceste intervenții se desfășoară în anestezie locală, ai posibilitatea să interacționezi cu bolnavul, să te apropii de el, să porți discuții și cel mai plăcut este când auzi de la pacient impresile imediat postperatorii ca de exemplu: ,,Asta a fost tot? Mă așteptam la cu totul altceva … Pot să merg? Pot să mănânc imediat ce ajung în salon ? Nu am simțit mare lucru! Am prins curaj, revin și cu celălalt picior! Dacă știam că nu doare veneam mai din timp!”

Rep.: Vorbind despre chirurgia minim invazivă, cum v-ați specializat, având în vedere tehnologiile inovatoare?

A.P.: Cursurile în ceea ce privește chirurgia flebologică sunt aproape inexistente în Romania. Astfel încât, pentru aprofundarea acestei patologii am fost nevoită să merg în țări precum: Italia, Ungaria, Turcia,  Austria, Polonia, iar un mare avantaj a constituit prezența mea într-un Centru de Angiologie din Tg. Mureș.

Rep.: Care a fost cel mai complex caz pe care l-ați tratat? Vorbind aici despre Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat știm că ați înregistrat premiere…

A.P.: Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat este un spital de provincie, faptul că am putut aduce ceva nou este un mare plus pentru comunitate și un început bun. Cazurile noastre sunt bine documentate și aplicăm cu strictețe managmentul acestei boli. Au fost unele dintre ele complexe și prin prisma comorbidităților pe care pacienții le au. Cu toate acestea, în  cele 60 de cazuri la care s-a intervenit nu am avut nici accidente intraoperatorii și nici complicații postoperatorii. Sperăm să o ținem tot așa.

Rep.: Comunicarea pacientului cu medicul este esenţială. Pe lângă informaţiile despre intervenţie și despre riscuri, ei au nevoie de o interacţiune umană cu medicul. Acest lucru le dă foarte multă încredere… Cum este de partea cealaltă? Are nevoie chirurgul de încrederea pacientului?

A.P.: Da…discuția, interacțiunea cu pacientul este foarte importantă. Este foarte important ca pacientul să-și înțeleagă boala și de cele mai multe ori folosesc exemple cotidine, de zi cu zi sau fac desene. Niciodată nu îi programez în vederea intervenției la consultație, le dau timp să se gândească, să citească, să se consulte cu familia, să se informeze și îi ajut cu materiale de pe site-urile de specialitate și video. La început m-am confruntat și cu ideea tinereții raportat la experiența, dar lucru acesta nu mă deranjează, ba din contră mă face să zâmbesc. Pacientul primește la consultație un formular de consimțământ în vederea tratamentului chirurgical în care este consemnat ce presupune intervenția, scopul și alternativele ei, riscurile și posibilele complicații, dar și acordul cu fotografierea înainte, în cursul și după operație cu condiția ca identitatea pacientului să nu fie făcută publică.

Rep.: Tehnologia în medicină este de mare ajutor în diagnostic, tratament, precum și în recuperarea pacienților. Care sunt beneficiile intervențiilor minim-invazive, în sfera chirurgiei generale?

 A.P.: Beneficiile chirurgiei minim invazive sunt numeroase, dintre acestea amintim:durata intervenţiei chirurgicale este, de cele mai multe ori, mai scurtă decât în cazul intervenţiilor clasice, astfel încât pentru pacient atât stresul cât și suferinţa sunt reduse semnificativ. Durerea este mai mică în intensitate în cazul procedurilor chirurgicale minim invazive, starea de disconfort fiind mult diminuată comparativ cu intervențiile clasice. Perioada de spitalizare este mai mică, fapt care permite pacientului să se întoarcă mai repede la activităţile cotidiene și la locul de muncă. Procedurile chirurgicale minim invazive necesită incizii mai mici, astfel, şi cicatricile vor fi mai mici şi mult mai greu sesizabile, rezultatul cosmetic fiind net superior comparativ cu metodele chirurgicale tradiționale.

Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, unde se situează România în ceea ce privește chirurgia generală, dacă ne referim la specialiști, tehnologii și  accesul pacienților?

A.P.: Vreau să cred că colegii mei sunt bine pregătiți, unii dintre ei au înregistrat premiere la cote foarte mari. Medicii români sunt foarte bine văzuți în străinătate. Am întâlnit medici de succes în țări europene și sunt mândra de asta. Dacă spitalele de stat din România ar avea dotările unor țări europene și medicii noștri ar putea să profeseze ca la carte nelipsindu-le nimic, cu siguranță am fi foarte sus. Am întâlnit medici străini care au absolvit facultățile în România și s-au întors în țările de baștină pentru a profesa ca medici specialiști. Bineînțeles că schimburile de experiență, cursurile, workshop-urile în centre de specialitate sunt imperios necesare pentru o bună dezvoltare profesională.

Rep.: Sunt centrele medicale din România în pas cu cele din străinătate, din punct de vedere al chirurgiei generale?

A.P.: Sunt și spitale de stat în România care arată foarte bine și care au dotări la standarde europene. Pe de altă parte, sunt altele care însă mai au mult de muncă. Sunt și spitale care sunt în ascensiune și la care s-au văzut schimbări neașteptat de bune. Depinde acum și cu ce țări facem comparație.

Rep.: Trecerea va fi un pic mai bruscă spre următoarea întrebare, însă îmi doresc să știu…Cine este Andreea Maria Gibă Păscuțoi?

A.P.: Un om simplu, mic care își dorește să crească, să  se  dezvolte și să ajute cât mai mulți pacienți în necesitate.

Rep.: Sunteți originară din Brașov. Ce au în comun Râmnicu Sărat și Brașovul?

A.P.: Simplu: oamenii!

Rep.: Ce v-a determinat să alegeţi medicina? De ce chirurgia generală și nu altceva?

A.P.: Am ales ceea ce mi-a plăcut. Primul meu contact cu medicina a fost dealfel: ORL-ul , într-un program de voluntariat. Am luat contact cu sala de operație și m-am îndrăgostit de ea. Pe parcurul anilor de facultate am realizat că îmi doresc chirurgie generală de la primele ore de anatomie. Culmea este că prima mea intervenție la care am participat a fost tocmai o intervenție pentru boala varicoasă, operație clasică, pe atunci, care mi s-a părut mai mult ca și înspăimântătoare. De atunci au trecut mai bine de 10 ani, iar astăzi vorbim de minim invazivitate.

Rep.: Ce așteptări și gânduri ați avut la începutul parcursului profesional?

A.P.: Parcursul profesional este un parcurs continuu. Sunt la început de carieră, îmi doresc să mă dezvolt, să învăț cât mai mult și venirea la Râmnicu Sărat este un început. Cu siguranță nu se va incheia aici.

Rep.: Ce activităţi preferaţi în timpul liber? Care sunt hobby-urile și pasiunile dumneavoastră?

A.P.: Îmi place mișcarea. Îmi plac activitățile în aer liber, drumețiile și călătoriile. Trebuie să recunosc că venirea mea la Râmnicu Sărat mi-a dat șansa să cunosc regiunea și să descopăr mai mult România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 37 = 39