HOROSCOPUL SĂPTĂMÂNII 19 – 25 DECEMBRIE 2022

0
235

Berbec

Contextul astrologic îți poate aduce provocări în sectorul comunicării. Ceea ce cred alții despre tine te afectează mai mult ca niciodată. De asemenea, conflicte mai vechi se pot reactiva în această perioadă. Pe de altă parte, va fi activată casa înțelepciunii, iar acest aspect favorabil îți va oferi șansa să vezi lucrurile mult mai clar și să îți schimbi viziunea asupra propriei vieți.

Taur

Deplasările pe care le faci în această perioadă pot fi mai costisitoare decât ți-ai planificat. Pe de altă parte, sectorul financiar va fi foarte bine aspectat și vei avea șansa de a obține câștiguri considerabile. Este un moment bun pentru împrumuturi, renegocieri de contracte, refinanțări. Atragi banii ca un magnet și poți profita de acest aspect pentru a-i ajuta și pe cei din jurul tău mai puțin norocoși.

Gemeni

În plan sentimental te poți confrunta cu o perioadă destul de agitată și conflictuală. Îți va fi greu să ajungi la un acord cu persoana iubită, chiar și atunci când e vorba de activități banale. Un prieten din trecut poate să reapară în viața ta și să îți răscolească amintirile. Informațiile pe care le primești te pot ajuta să înțelegi mai bine unele experiențe care te-au marcat.

Rac

Tranzitele perioadei pot scoate la iveală unele informații sau secrete legate de viața ta sentimentală. Oricât te-ai străduit să ții ascunse anumite lucruri, nu mai poți fugi de responsabilitate și va trebui să ți le asumi. Pe de altă parte, în plan profesional ai parte de mai multă putere de concentrare și determinare pentru a-ți duce proiectele sau sarcinile la bun sfârșit.

Leu

Contextul astrologic poate veni cu răsturnări de situație în plan profesional. Chiar dacă ești în concediu, este posibil să fie nevoie de tine la birou pentru a rezolva unele chestiuni urgente. Este și o perioadă favorabilă vieții sentimentale. Te bucuri de armonie în cuplu și ai șansa să îți consolidezi relația cu persoana iubită. Astrele te îndeamnă să prioritizezi acest sector de viață, să faceți planuri și activități în doi.

Fecioară

Contextul astrologic vine cu schimbare de planuri și o activitate intensă pe plan profesional. Este posibil să fie nevoie să preiei și din sarcinile colegilor sau să te implici în finalizarea unor proiecte importante. Multă agitație va fi și în sectorul casei și al familiei. Te poți aștepta la o vizită supriză din partea rudelor sau a prietenilor. De asemenea, pregătirile pentru a pleca în vacanță pot fi destul de provocatoare.

Balanţa

O situație legată de locuință îți poate strica planurile și îți poate da peste cap bugetul. Se poate strica ceva ce are nevoie de reparații urgente. Este o perioadă extrem de agitată pentru tine, dat fiind că vei avea mult de alergat pentru a bifa toate obiectivele pe care ți le-ai propus. În plus, pot apărea întârzieri și răsturnări de situație.

Scorpion

Ar trebui să ai mai multă grijă la deplasări în această perioadă pentru că se formează aspecte destul de tensionate în acest sector. Pot apărea întârzieri, blocaje, incidente care îți vor pune răbdarea la încercare. În schimb, sectorul finanțelor va fi bine aspectat. Vei avea ocazia să îți dezvolți abilitățile, astfel încât să obții noi surse de venit. Este un moment bun să îți reevaluezi și investițiile.

Săgetător

Este o perioadă în care va trebui să dai dovadă de răbdare, pentru că planurile tale ar putea fi ușor date peste cap. Pe de altă parte, te bucuri de aspecte pozitive legate de relațiile cu oamenii din jurul tău. Efortul tău de a progresa pe parcursul întregului an va fi recunoscut și apreciat de cei dragi. Vor avea numai cuvinte de laudă la adresa ta. Este momentul să înveți să accepți complimentele și să te bucuri de ceea ce are viața frumos de oferit.

Capricorn

Săptămâna începe cu aspecte mai puțin favorabile în sectorul sănătății. Astrele îți recomandă să eviți excesele și să acționezi cu prudență. Încearcă să menții o dietă sănătoasă și să nu te suprasoliciți din punct de vedere fizic. În această perioadă vei simți mai multă atracție față de zona de spiritualitate. Totodată, este un moment bun pentru activități în aer liber, care te ajută să te conectezi cu natura.

Vărsător

Săptămâna începe cu energie și poftă de distracție, dar poți resimți și oboseală dacă te-ai suprasolicitat în ultima perioadă. Contextul astrologic activează casa relațiilor de prietenie. Este o perioadă favorabilă întâlnirilor cu cei din anturaj și distracțiilor. Dacă nu ai o relație de cuplu, ai toate șansele să cunoști pe cineva la o petrecere.

Peşti

Contextul astrologic produce agitație în sectorul familial și cel al prietenilor. Este posibil ca cei apropiați să tragă de tine să îi ajuți cu anumite probleme. Pe de altă parte, te bucuri de aspecte favorabile în plan profesional. Este posibil să primești laude din partea superiorilor sau chiar o primă în semn de recunoaștere pentru efortul depus. Dacă ești în căutarea unui nou loc de muncă, poți primi o ofertă satisfăcătoare în această perioadă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

57 + = 61