CEA MAI SCUMPĂ APĂ DIN ȚARĂ

0
207

Potrivit noilor tarife aprobate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, buzoienii vor plăti, de anul viitor, cea mai scumpă apă din țară. Din acest punct de vedere, municipiul Buzău, va fi înaintea municipiilor Cluj și Călărași. Astfel, dacă în prezent, la Buzău, prețul pentru apa potabilă este 6,48 lei fără TVA, iar cel pentru canalizare – epurare este 5,15 lei fără TVA, de la 1 ianuarie, noile tarife vor fi de 8,23 de lei/mc fără TVA, la apa potabilă și de 6,03 lei/mc fără TVA, la canalizare-epurare. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, recunoaște că aceste majorări de tarife atrag nenumărate nemulțumiri din partea cetățenilor. El explică, totuși că aceste majorări la apă, trebuie aplicate până în 2025, inclusiv.

Deși, în principiu, după 2026, prețul la apă și canalizare ar trebui să scadă, nimic nu este sigur. Motivele sunt multiple, dupa cum recunoaște edilul Buzăului. Potrivit ultimei actualizări făcute pe 1 noiembrie 2022 de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, în municipiul Cluj, prețul la apa potabilă este de 07,82 lei / mc cu TVA, iar cel pentru canalizare – epurare este 06,83 lei cu TVA. În municipiul Călărași, tariful la apă potabilă este de 07,65 cu TVA și respectiv de 06,30 de lei cu TVA, pentru canalizare – epurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 1 =