SUNT LIDERELE CAMPIONATULUI

0
294
Sursa foto: Facebook//SCM Gloria Buzău

SCM Gloria Buzău a obținut, duminică, a treia victorie consecutivă în campionat și, cu maximum de puncte, este lidera Ligii Florilor! După victoriile de acasă, cu CSM Slatina și Rapid București, handbalistele antrenate de Adrian Chiruț au învins, în primul meci jucat în deplasare, nou promovata CSM Tg, Jiu.

Gorjencele au început foarte bine jocul și au avut un avans de două goluri la jumătatea reprizei, 7-5. Gloria s-a regrupat, însă, din mers şi, în numai şapte minute, după cinci reuşite consecutive, a trecut în avantaj, 7-10. Echipa din Tg. Jiu n-a cedat, a restabilit egalitatea mai întâi la 11, apoi la pauză, 14-14.

Şi partea secundă a meciului a avut acelaşi echilibru, cele două echipe trecând pe rând la conducere, până spre final, când experienţa buzoiencelor și-a spus cuvântul. Handbalistele de la Gloria s-au desprins şi la trei goluri, gazdele au încercat din nou să revină, dar le-a fost imposibil! N-a fost loc de surpriză, iar partida s-a terminat 26-28. SCM Gloria Buzău are maxim de puncte şi e prima în clasament după trei etape!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =