MÂNCĂM TOT MAI PROST DIN CAUZA SCUMPIRILOR

0
446

Scumpirile îi obligă pe români să se îndrepte către alimentele mai ieftine, dar și mai proaste din punct de vedere calitativ, astfel încât oamenii mănâncă deja mai puțin sănătos ca înainte, când ne aflam oricum în topul alimentației nesănătoase. În plus, se pare că omul este programat genetic să se îngrașe în situații de criză, pentru că organismul primește indicii că ar urma o insecuritate în privința alimentării, motiv pentru care începe să stocheze mai multă grăsime, pentru a-și mări șansele de supraviețuire. Cele mai afectate persoane de creşterea preţului la alimente sunt cele cu venituri reduse, care au ajuns să cheltuiască şi 70% din ceea ce câştigă doar pentru a-şi procura hrană. Pentru aceşti români, orice creştere a preţurilor, oricât ar fi de mică, este resimţită foarte puternic.

Conform studiilor realizate în situaţii similare din trecut, aproape întotdeauna creşterea preţului la un anumit aliment cauzează scăderea cererii pentru produsul respectiv. Cu alte cuvinte, atunci când un aliment se scumpeşte, oamenii fie evită să îl mai cumpere, fie îl consumă în cantităţi mai reduse. Astfel, în perioade similare din trecut, cel mai mare impact a fost resimţit în cazul unor produse precum carnea, peştele şi lactatele, sugerând că alimentele de origine animală sunt produse de lux în dieta umană.

Valurile de scumpiri nu afectează, însă, la fel de mult produsele alimentare de bază, precum cerealele, fiindcă ele sunt esenţiale şi nu au un preţ foarte ridicat, chiar dacă acesta va creşte. Totodată, românii îşi păstrează veniturile pentru a le aloca alimentelor esenţiale atunci când preţurile cresc. De asemenea, pentru a nu cheltui mai mult cu alimentele, mulţi oameni optează să cumpere hrană mai ieftină, mai puţin preferată şi cu siguranţă mai puţin hrănitoare. Un alt obicei al românilor în situaţie de criză este să îşi facă stocuri, iar pentru a nu se deteriora, mănâncă doar din stocurile respective, ceea ce duce la „o alimentaţie monotonă, de proastă calitate, lipsită de alternative, care poate cauza deficienţe de micronutrienţi şi îmbolnăvire”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 3 =