IEPURII URIAȘI, O VERITABILĂ AFACERE

0
161

Afacerile cu iepuri uriași, care cântăresc până la 12 kilograme, prind din ce în ce mai mult și în România. „Urecheaţii” devin animale de companie, în special pentru copii, iar ca să-i facă fericiţi, părinţii îi cumpără direct de la crescători. Iepurașii din imagine au numai două săptămâni. Peste mai puțin de o lună, însă, vor crește atât de mari încât abia mai pot fi ținuți în brațe. Iepurii din rasa uriaș german pot fi animalele de companie perfecte, mai ales dacă sunt și albi.

Drăgălașii urecheați sunt crescuți de un gospodar din comuna buzoiană Smeeni. Relu Niță se mândrește cu câteva zeci de iepuri uriași, care, la maturitate ajung și de cinci ori mai grei decât un iepure obișnuit. Pe cei ajunși la maturitate îi vinde prin intermediul paginii sale de Facebook. Pentru a avea în ogradă iepuri sănătoși, Relu Niță le asigură animalelor condiții speciale de hrană și tratamente. Buzoianul crește urecheați și din alte rase pure, dar și exemplare rezultate din încrucișarea uriașului german cu iepuri californieni. La vânzare, crescătorul le oferă cumpărătorilor indicații prețioase.

Pasiunea pentru creșterea animalelor de rasă a transformat gospodaria din Smeeni într-o mică gradină zoologică. Alaturi de iepuri, gospodarul mai are în bătătură orătănii la fel de mari, precum păsările din rasa Brahma, supranumită ”uriașul găinilor”. La maturitate, un cocoș din această rasă poate cântări chiar și 8 kilograme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here