„FII ȘI TU UN DESIGNER DE ROBOȚI!” – INVITAȚIA LANSATĂ DE TEATRUL „GEORGE CIPRIAN” BUZĂU

0
131

Teatrul „George Ciprian” Buzău, lider al proiectului european „Tele-Encounters Beyond the Human”, caută persoane vizionare care să participe creativ la realizarea unui robot social. Puteți contribui la studiul instituției  despre percepția asupra roboților sociali. Nu trebuie să fiți experți în robotică pentru a participa. Teatrul „George Ciprian” caută persoane vizionare care să participe creativ la proiectul „Tele-Encounters: Beyond the Human” prin parcurgerea unui pachet de lucru individual.

Totul este să aveți curiozitatea de a afla mai mult din prezentările înregistrate ale teatrului buzoian. Cum ar trebui să arate și ce ar trebui să poată face un robot social care să aibă grijă de o persoană vârstnică? Ce fel de viitor ne dorim alături de roboții sociali? Pachetul de lucru on-line presupune 5 pași care trebuie urmați exact în această ordine:

  • 1) completarea chestionarului preliminar
  • 2) vizionarea prezentării Marinei Hanganu, dir.  artistic al proiectului – aprox. 10 min
  • 3) vizionarea prezentării despre roboții sociali realizată de Ana-Maria Stancu (fondatoare RoboHub.ai, E-Civis, CEO Bucharest Robots, board member EURobotics) – aprox. 20 min
  • 4) completarea fișei de personaj online,
  • 5) completarea chestionarului final.

Timpul total de lucru este de aproximativ o oră, variabil. Toate detaliile și link-urile către formulare și prezentări sunt disponibile aici: https://tele-encounters-beyond.eu/imagineaza-ti-un-robot…/. ,,Toate fișele de personaj vor fi publicate într-o broșură online disponibilă gratuit și tradusă în limba engleză. Puteți alege să trimiteți materialele anonim, deși ne-am bucura să vă putem menționa numele. Puteți participa indiferent de vârstă (pachetul este gândit doar pentru adulți), dar ne interesează în special contribuția persoanelor peste 65 de ani. Dorim să acoperim un segment de vârstă relativ puțin reprezentat în discuțiile despre tehnologie”, menționează reprezentanții Teatrului „George Ciprian” Buzău. Termenul limită pentru parcurgerea pachetului de lucru este 15 mai 2021. „Tele-Encounters: Beyond the Human” este co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Lider de proiect Teatrul George Ciprian Buzău, cu sprijin financiar de la Consiliul Județean Buzău. Parteneri sunt UCAM Universidad Católica de Murcia (Spania) și Industria Scenica (Vimodrone, Milano, Italia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here