INCIDENTE LA PROTESTUL DE LA BUZĂU

0
68

Un protest cu sute de persoane împotriva noilor restricții impuse de autoritati, anunţat pe Facebook, care ar fi trebuit să aibă loc ieri seara, la Buzău, s-a transformat într-o adunare cu cel mult 50 de persoane. Protestatarii s-au strans, conform convocării lansate pe reţeaua de socializare, în parcarea unui hipermarket din oraş. De aici, au plecat însă, în scurt timp, după ce unul dintre protestatari, aflat în stare de ebrietate, a devenit recalcitrant. Bărbatul a fost urcat cu forța în maşina poliţiei și a fost amendat cu 3000 de lei. Mai târziu, tinerii veniţi să protesteze, majoritatea cu vârste de până în 30 de ani, au mers în centrul oraşului, unde au intonat, de pe telefoane, câteva versuri ale Imnului naţional şi au scandat lozinci împotriva restricțiilor luate de autorități. Pentru că manifestaţia nu avea autorizaţie şi nimeni nu şi-a asumat organizarea acesteia, mulţimea a fost împrăştiată rapid de jandarmi. Aceştia au recurs la forţă în cazul celor care au refuzat să se legitimeze sau să respecte indicaţiile echipajelor de la Ordine Publică.  După ce au încheiat protestul din faţa Palatului Comunal, tinerii au plecat spre Prefectură, unde au fost însoţiţi de jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here