HOROSCOP 4 – 10 SEPTEMBRIE 2020

0
102

Berbec – Indiferent ce ai face, în sufletul tău există o mare dorință de interiorizare și de visare cu ochii deschiși. De asemenea, se pot evidenția afecțiuni mai vechi sau mai noi. Îngrijește-ți sănătatea.

Taur – Foarte animate sunt relațiile cu prietenii, însă mai mult prin prisma ta, decât a lor. Evită să te apropii prea mult de aceste persoane, inclusiv de persoanele care te-au susținut până acum la locul de muncă.

Gemeni – O perioadă foarte dinamică în plan profesional. Chiar dacă lucrurile par amestecate, nedeslușite, ar fi bine să observi atent ce se petrece și să vorbești cât mai puțin cu alții. Se finalizează un capitol important, atât în ceea ce privește relațiile cu șefii, cât și în ceea ce privește activitatea profesională.

Rac – Relațiile cu străinătatea se vor reconfigura, fiind probabil să renunți la unele. Mentalul este distorsionat, bine fiind să eviți luarea deciziilor majore și implicarea în acțiuni de anvergură. Este vremea să-ți schimbi sistemul valorilor morale.

Leu – Ești nevoit să te ocupi de relațiile parteneriale, mai ales de acelea profesionale. Este dificil să ajungi la un consens, fie că este vorba despre partenerul de viață, fie că este vorba despre cei profesionali. În plan financiar, se conturează un final de etapă.

Fecioară – Se conturează modificări în relațiile parteneriale, de aceea ar fi bine să observi încotro bate vântul schimbării. Perioada este favorabilă numai unei analize privitoare la colaborările în care ești implicat sau dorești să te implici, dar și pentru a studia, pe îndelete, relația cu partenerul de viață.

Balanță – Ai multe de făcut la serviciu, dar persistă senzația de mers în gol. Se întrezăresc noutăți în plan profesional, de aceea nu pune bază pe ce a fost sau pe ce este încă. Este vorba despre o etapă profesională care se deschide acum, pentru ceva vreme de acum încolo. Îngrijește-ți sănătatea.

Scorpion – Este multă forfotă în plan sentimental, astfel că sunt șanse să te avânți în prima idilă posibilă. Controlează-ți stările și ai răbdare ca evenimentele să-ți urmeze cursul firesc. Se finalizează o etapă amo­roasă, iar finalul acesteia este imprevizibil.

Săgetător – Atenția și eforturile îți sunt îndreptate mai mult spre casă și familie. Vin vremuri domestice noi, însă deocamdată se simt la nivel subtil. Rezolvă cu atenție și răbdare sarcinile cotidiene și îndatoririle profesionale, pentru că satisfacțiile vor veni.

Capricorn – Prieteni, rude, simple cunoștințe te vor căuta fie pentru a le oferi un sfat, un sprijin moral sau material, fie pur și simplu doresc să mai schimbe o vorbă cu tine despre subiectele cotidiene, de larg interes. Se deschide o etapă nouă în aceste relații.

Vărsător – Preocupările financiare sunt o temă importantă. La prima vedere ești nemulțumit de veniturile obținute din activitatea profesională, dar în umbră se trasează alte variante de câștig. Totul este să ai încredere și răbdare.

Pești – Ești pus pe fapte mari, însă, este bine să-ți temperezi elanul și să te ocupi numai de activități ușoare și bine cunoscute. Se finalizează o etapă personală, astfel că vei decide să abordezi cu totul altfel viața și evenimentele ei. Ți se rotunjesc veniturile, însă nemulțumirile persistă în segmentul financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here