OPERAȚIUNE DIFICILĂ

0
95

Zeci de buzoieni au asistat, ieri seară, la manevrele de amplasare a unei locomotive de epocă pe soclul din mijlocul rondului din faţa gării CFR. Vedeta operațiunii a fost o locomotivă Malaxa model 1936, ieșită de mult la pensie. Deși transportul locomotivei în municipiul Buzău s-a derulat pe un segment de numai un kilometru, cursa agabaritică a fost dificilă din cauza cablurilor şi bannerelor electorale de pe traseu.

Circulaţia rutieră în apropierea Gării CFR din Buzău a fost restricţionată toată seara. Pentru transport s-au folosit două trailere, unul pentru locomotiva propriu-zisă, celălalt, pentru magazia de cărbuni. Zeci de oamenis-au strâns în fața gării pentru a asista la operațiunea mai puțin obișnuită.

Locomotiva produsă în uzinele Malaxa din București a fost adusă din depoul Ploiești, unde a fost garată după ieșirea din uz. Patru luni a durat recondiționarea ei astfel încât să arate ca în perioada ei de glorie. Întregul ansamblu cântăreşte peste 85 de tone iar pentru transferul de pe remorca trailerului pe suportul din beton a fost chemată o macara de mare capacitate.

Manevrele s-au dovedit mai complicate decât au crezut inginerii de la urbanism și CFR, astfel că lucrările de fixare a celor două elemente s-au amânat pentru astăzi dimineaţă. Locomotiva cu abur va rămâne în fața Gării Buzău pe un segment de cale ferată fixat pe un soclu de ciment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here