AJUTORUL DE DECES VA FI MAJORAT ÎNCEPÂND DIN 2020

0
786

Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, ajutoarele de deces ar putea fi oferite astfel: 5.429 lei, asiguratului sau pensionarului (cu 266 de lei mai mult decât în anul 2019, când se acordau 5.163 de lei); 2.715 lei, unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului (cu 133 de lei mai mult decât în 2019, când se acordau 2.582 de lei). Pentru a intra în vigoare și a se aplica actul normativ  trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial

Ajutorul de deces se acordă în cazul morții unui asigurat, pensionar sau a unui membru de familie al acestora. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. De asemenea, ajutorul de deces trebuie achitat într-un termen de maximum trei zile lucrătoare de la solicitare.

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită soţului supravieţuitor, copilului, părintelui, tutorelui, curatorului sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile cauzate de deces. În cazul decesului unui membru de familie, ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat.

Conform legii, membrii familiei sunt considerați soţul/soţia, părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani (sau până la 26 ani dacă îşi continuă studiile), copiii indiferent de vârstă, aflaţi în întreţinere, dacă au devenit inapţi pentru muncă din cauza stării de sănătate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 16 = 19