BUGET CONTROVERSAT

0
764

Consiliului Local Municipal Rm Sărat a aprobat ieri, în ședința lunii aprilie, bugetul municipiului pentru acest an și nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020. Potrivit proiectului de buget, în 2019, administrația locală are la dispoziției un buget de peste 110 milioane de lei. Primarul Sorin Cîrjan consideră că proiectul de buget prezentat poate suporta ajustări pe parcursul anului prin rectificări, în funcție de nivelul de încasare a taxelor și impozitelor locale, dar și în funcție de modificările apărute în derularea proiectelor propuse spre realizare de municipalitate.

Șeful administrației din Rm Sărat afirmă ca o prioritate a anului 2019 o reprezintă închiderea gropii de gunoi a municipiului.

Consilierii PNL au votat împotriva bugetului propus de Primărie, pe motiv că sumele nu pot asigura continuitatea activității în municipiului.

Consilierii liberali consideră că activitatea Primăriei nu se poate baza doar pe contractarea unor credite. Ei spun că multe din investițiile de infrastructură trebuiau realizate pe parcursul anilor trecuți.

Consiliul Local Rm Sărat au dezbătut și proiectul privind stabilirea nivelurilor pentru taxele și impozitele locale pentru 2020.

Nici propunerea privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru 2020 nu a fost votată de consilierii PNL.

La ședința Consilului Local Municipal Rm. Sărat a participat și Gabriel Ionică, președintele USR Rm Sărat. Acesta a înaintat două solicitări scrise, atât primarului, cât și consilierilor. O primă cerere vizează liberul acces al cetățenilor la informațiile publice. De asemenea, Gabriel Ionică a dorit să i se acorde cuvântul în cadrul ședinței, însă fără succes. El a solicitat totuși  consilierilor o analiză cu privire la procesul verbal al sedinței generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Buzău privind coeficientul de scurgere a apei meteorice. După ședință, Ionică a oferit punctul său de vedere în legătură cu stabilirea nivelurilor taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020.

Gabriel Ionică a mai solicitat Primăriei Rm. Sărat filmarea și înregistrarea, respectiv transmiterea în direct, a ședințelor ordinare, extraordinare și de îndată ale Consiliului Local Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

24 + = 31