Pesta porcină africană se extinde și în zona de câmpie a județului Buzău

0
50

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat joi seară, în județul Buzău. Proprietarul unei micro-ferme din comuna Puiești a alertat autorităţile după ce i-au murit patru porci, iar unul dintre ei avea simptome vizibile de boală. La orele nopții, după experizarea probelor luate de la cei patru porci morți, s-a confirmat că animalele erau infectate cu virsul pestei porcine. Alte două focare de pestă porcină africană au fost confirmate, duminică, în judeţul Buzău, în comunele Pătârlagele şi Pănătău.

Pesta porcină africană se extinde și în zona de câmpie a județului Buzău. Joi dimineață, proprietarul unei micro-ferme din Puiești a anunțat autoritățile că patru porci au murit, doi în timpul nopții, iar ceilalți doi spre dimineață. Exploatația a fost izolată, iar specialiștii Direcției Sanitar-Veterinare au prelevat probe biologice pentru a fi analizate.

Joi noapte, veterinarii au sacrificat 14 animale adulte şi 76 de purceluşi cu greutatea de până în 40 de kilograme. Totodată, medicii veterinari au montat filtre dezinfectante în 6 localităţi, pe o rază de 3 kilometri în jurul focarului, şi ţin sub atentă supraveghere porcii din gospodăriile localnicilor.

La micro-fermă lucrau muncitori din Brăila care se ocupă şi de comerţul cu animale, iar autorităţile bănuiesc că ei ar putea fi cei care au adus virusul din focarele deja confirmate în judeţul respectiv. Alte două focare de pestă porcină africană au fost confirmate, duminică, în judeţul Buzău, în comunele Pătârlagele şi Pănătău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here