Contract în pericol

0
352

 

RER Ecologic Service, societatea de salubritate care operează în municipiul Buzău, ar putea pierde contractul cu Primăria după ce Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare a constat nereguli în prelungirea contractului dintre municipalitate și firmă. Raportul a fost contestat în instanță de către juriștii RER, însă fără succes. În aceste condiții, Primăria ar putea demara, în toamna, procedurile de organizare a licitației pentru atribuirea serviciilor de salubritate în oraș.

Monopolul RER Ecologic Service în municipiul Buzău este pe cale să se destrame! Firma de salubritate ar putea pierde contractul cu Primăria Buzău, vechi de 11 ani, după ce Consiliul Concurenței a anuntat că municipalitatea trebuie sa rezilieze contractul cu RER. Asta după ce Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare a constatat ilegalități în ceea ce privește prelungirea contractului cu firma de salubritate. Mai exact, societatea de salubritate a stipulat că investiția de două milioane de euro în construirea stației de sortare a deșeurilor de la Vadu Pașii, inaugurată în urmă cu trei ani, va fi amortizată în perioada acestui contract. Potrivit unor calcule matematice ale specialiștilor ANRSC, amortizarea investiției se face însă mult mai devreme decât au menționat cei de la RER, lucru considerat ilegal.

Deși juriștii RER au contestat raportul ANRSC, firma de salubritate a pierdut procesul definitiv. În încercarea de a păstra contractul cu Primăria Buzău, juriștii de la RER au depus la Consiliul Concurenței noi documente care ar arăta că prelungiurea contractului s-a făcut cu respectarea legii. În cazul în care Consiliul Concureneți își va menține insa poziția, Primăria va fi nevoită să organizeze licitație pentru atribuirea serviciului de salubritate în municipiu.

“Avem o discuție cu consiliul concurenței, atenție! Ionuț Apostu (n.r. viceprimar Buzău) s-a dus acolo însoțit de avocați. S-a dat un termen pentru a completa toată informația și vom vedea ce se va decide. Decizia o vom pune în aplicare, bineînțeles. A fost problema că s-a prelungit contractual cu 8 ani, cred, și nu era cazul. Dar ei făcând investiții foarte mari, există în contract o formulare de genul <<până la amortizarea investiției făcute de Rer Ecologic>>.” a spus Constantin Toma, primar Buzău

Organizarea unei licitații pentru atribuirea serviciului de salubritate al orașului Buzău ar putea fi o măsură benefică pentru buzoieni. RER Ecologic Service, firmă cu acționariat majoritar german, deține monopol în municipiul Buzău. Asta a presupus majorarea continua a tarifelor de ridicare a deșeurilor menajere, ori de cate ori conducerea firmei de salubritate a cerut scumpirea taxelor. Primul contract între Primăria Buzău și RER Ecologic Service a fost încheiat în 2006 pentru o perioada de 8 ani. În 2014, contractul dintre Primăria Buzău și RER s-a prelungit pe încă patru ani, până în 2018. Acum doi ani, s-a încheiat un al doilea act adițional, prin care contractul se prelungea pe încă 8 ani, din 2018 până în 2026.

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ