Trambulină periculoasă

0
436

 

Un moment de distracție s-ar fi putut încheia cu o tragedie. Un copil de 5 ani a căzut de la câțiva metri înalțime, dintr-o trambulina, aflat în nordul stațiunii Mamaia. A avut însă noroc. În cădere s-a lovit mai întâi de marginea de cauciuc iar mai apoi s-a prăbușit lângă trambulină. Totul s-a întâmplat sub privirile îngrozite ale tatălui său, care a chemat imediat poliția. La fața locului au ajuns și inspectorii OPC care au descoperit că societatea funcționa ilegal.

Copilul de 5 ani din Bucuresti se afla în vacanță la mare cu tatăl său și a vrut să încerce o trambulină. Era prins cu o chingă, care ar fi trebuit să îi ofere siguranță și nicidecum să îi pună în pericol viața. Numai că din cauza vechimii, cel mai probabil și a neîntreținerii la timp, aceasta a cedat,  iar copilul a căzut. Din fericire rănile suferite au fost superficiale,  însă tatăl copilului a sunat la poliție, iar la fața locului au ajuns și inspectorii de la Protecția Consumatorului.

Trambulinele erau deținute de două societăți comerciale, însă nici una nu avea autorizație de funcționare. Aveau însă aviz din partea Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor De Ridicat şi Recipientelor Sub Presiune. Și cu toate acestea o tragedie se putea produce în orice moment, pentru că nu exista împământare pentru nici una din prize, nu exista personal de supraveghere și mai peste tot erau împraștiate cabluri electrice.

Inspectorii OPC au  declarat că verificările în parcurile de distracție vor continua și în zilele următoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here