Horoscop săptămânal

0
1776

Berbec-continuă schimbul de idei şi cel puţin câteva dintre ele vor avea teme importante legate de ascunzişuri , de secrete ce se vor afla în relaţia sentimentală sau cea cu copiii.

Taur– activitatea financiară atinge cote înalte, dar asta nu înseamnă că vă îndreptaţi doar spre câştiguri.Grija  la transferul de bani sub formă de împrumut între prieteni !

Gemeni– riscaţi decizii eronate legate de sfera profesională. Vă sfătuiesc să nu credeţi tot ce aflaţi şi aveţi grijă la ce transmiteţi mai departe gen “telefonul fără fir”! Unele din informaţii vor fi false.

Rac- iniţiaţi activităţi private, vă retrageţi pentru a vă încarcă bateriile, vă dedicaţi studiului spiritual, psihologic,ezoteric, rămâneţi în convalescenţă ori vă implicaţi în acţiuni caritabile.

Leu- deveniţi ezitanţi în decizii , aveţi zile în care vă simţiţi obosiţi şi epuizaţi şi chiar vă sfătuiesc să păstraţi mai mult timp de odihnă că să vă recuperaţi. Evitaţi disputele şi confruntările !

Fecioara-cariera e importantă , ba chiar consider că domină celelalte aspecte ale vieţii, uneori în detrimentul familiei. Discuţii, planuri, drumuri, modificări de direcţii , toate vă consumă întreaga energie.

Balanţă– vă sunt facilitate negocierile, diplomaţia şi ajutorul pe care îl puteţi primi de la alţii în problemele aflate în curs de rezolvare. Planeta vă deschide posibilităţile de a face rost de banii necesari cheltuielilor .

Scorpion-se solicită transformare şi maturizare , iar aceasta trebuie să înceapă printr-o autoeducare şi curăţire interioară , după ce în prealabil staţi de vorbă şi analizaţi-vă interiorul .

Săgetător– acordaţi o mâna de ajutor celor dragi şi probabil ăsta va fi modul vostru de a vă exterioriza sentimentele .Veţi acorda atenţie lucrurilor mărunte , riscând însă a pierde din vedere ansamblul.

Capricorn– dragostea va fi importantă , petreceţi doar cum vă place şi cu cine vă place, doriţi o relaţie romantică şi plină de sensibilitate.Atenţie însă la şarpele geloziei care s-ar putea să vă macine!

Vărsător– lucruri de rezolvat la locul de muncă necesită energie , efort şi schimbări . Nu e vremea de nefăcut nimic dar nici de acţionat sub efectul stresului şi nervozităţii, oricât de presaţi vă simţiţi.

Peşti– veţi dedica timp celor dragi, veţi sta mai mult pe acasă, dar de fapt nu veţi sta,  chiar veţi munci de acasă. Veţi face proiecte şi socoteli cu creionul în mână , veţi analiza şi veţi compara, ca sa stiti unde va situati.

Realizat de Lorina Alice Skat

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ