NU VOR PUTEA CUMPĂRA MIEI, ÎN VIU SAU LA CARCASĂ

0
362

Râmnicenii nu vor putea cumpăra, nici anul acesta, miei în viu, din obor sau din piaţă. Direcția Sanitar Veterinară Buzău a interzis vânzarea animalelor vii, de teama pestei porcine africane. Măsura survine în condițiile în care conducerea societății Piețe, Târguri și Oboare din Râmnicu Sărat a solicitat Direcției Sanitar Veterinare sprijinul în organizarea temporară a unui târg pentru comercializarea mieilor în viu, în municipiu. Având, însă, în vedere contextul epidemiologic cu privire la evoluția pestei porcine africane, încă din 2018, comercializarea animalelor vii în târguri și piețe pe întreg teritoriul României a fost interzisă.

Pentru că, în municipiul Râmnicu Sărat sau în apropiere, nu există un abator autorizat sanitar- veterinar pentru sacrificarea mieilor, nici comerțul carcaselor de miei nu va fi posibil în incinta Pieței.

Direcția Sanitar Veterinară Buzău a informat autoritățile, printr-o adresă, că orice modificare cu privire la comercializarea mieilor în viu va fi comunicată în cel mai scurt timp, în vederea punerii în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here