METALUL BUZĂU SE PREGĂTEȘTE DE BARAJ

0
500
Sursa foto: Arhivă

Metalul Buzău se pregătește deja de barajul pentru promovarea în liga a 2-a. Această ultima fază, a treia a acestui sezon de Liga a III-a, va debuta pe 22 mai, la numai trei zile distanță de ultima etapă de play-off.

Buzoienii, ca de altfel toate cluburile implicate în barajele de promovare, vor avea un program absolut infernal, cu cinci meciuri disputate în 15 zile.

Metalul va juca, aproape sigur, în prima rundă de baraj cu a doua clasată din Seria I, în sistem tur-retur. Prima manșă se va disputa pe 22 mai, urmând ca returul să se joace pe 25 mai. La numai trei zile de la jucarea primei runde, câștigătoarea va mai juca o dublă manșă cu echipa care va triumfa în cealaltă jumătate de tablou, acolo unde se vor întâlni CSM Focșani și ocupanta locului I din seria intâi.

În seria intâi lucrurile sunt, însă, mai puțin clare, decât în seria Metalului. Clasamentul este condus, după două etape, de Bucovina Rădăuți, cu 36 de puncte, urmată la numai trei puncte, de CSM Bacău. De asemenea, Știința Miroslava este pe locul 3, cu 30 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here