Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent, din nou, la Buzău, joi, 11 aprilie, între orele 10.00 și 14.00, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţ şi pentru a primi petiţii.
Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, din municipiul Buzău. Se pot adresa Avocatului Poporului, gratuit, fără perceperea de taxe, acele persoane care se simt nedreptăţite de faptele unui funcţionar public din cadrul autorităţilor centrale ori locale.
Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului precizează că, pentru operativitate, este de preferat ca la momentul acordării audienței, persoanele interesate să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.