Acasă Etichete Avocatul Poporului

Etichetă: Avocatul Poporului

AUDIENȚE LA AVOCATUL POPORULUI

Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent, din nou, la Buzău, joi, 11 aprilie, între orele 10.00 și 14.00, pentru...

ÎN AUDIENȚĂ LA AVOCATUL POPORULUI

Joi – 21 martie 2024 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul...

AVOCATUL POPORULUI A SESIZAT CCR PRIVIND ACORDAREA BURSELOR ȘCOLARE

Avocatul Poporului a sesizat  Curtea Constituțională în legătură cu articolul din legea care prevede că bursele de merit se acordă pentru cel puțin 30%...

AVOCATUL POPORULUI, BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI: BILANTUL ACTIVITĂȚII PE ANUL 2023

Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condițiile legii și are ca scop apărarea...

NOI AUDIENȚE LA AVOCATUL POPORULUI

Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent, din nou, în municipiul Buzău, joi , 19 octombrie, între orele 10.00 și...

NOI AUDIENȚE ACORDATE BUZOIENILOR, DE AVOCATUL POPORULUI-BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI

                                   C O M U N I C...

TOT MAI PUȚINI, ÎN AUDIENȚĂ LA AVOCATUL POPORULUI

De la o vreme, buzoienii par să fie mai rezervați în a apela la serviciile Avocatului Poporului. Dacă înainte de pandemie, cetățenii din județ...

AVOCATUL POPORULUI VINE LA BUZĂU

Buzoienii care vor să se adreseze reprezentantului instituţiei Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti au ocazia să o facă în cursul zilei de joi,...

PRIMĂRIILE, ÎN VIZORUL AVOCATULUI POPORULUI

Primăriile din județul Buzău au ajuns în atenția reprezentanților Avocatului Poporului, din cauza atitudii unor funcționari publici. Cele mai multe reclamații care vizau angajații...

UN FENOMEN ÎNGRIJORĂTOR CAPĂTĂ AMPLOARE ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR

Tot mai mulţi copii fură autoturismele părinţilor sau a rudelor,  conduc pe drumurile publice și provoacă accidente de circulaţie. Este constatarea reprezentanților Avocatului Poporului,...

AVOCATUL POPORULUI ACORDĂ AUDIENȚE BUZOIENILOR

Joi – 16 martie 2023 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul...

BUZOIENII, ÎN AUDIENȚĂ LA AVOCATUL POPORULUI

COMUNICAT: Joi – 16 februarie 2023 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul...

VIOLENȚA ÎN ȘCOLI, UN FENOMEN ALARMANT

Violenţa în școli rămâne un fenomen alarmant, mai ales că numărul unor astfel de incidente nu pare să fie în scădere. Reprezentantul instituţiei Avocatul...

NEMULȚUMIȚI DE RELAȚIA CU FUNCȚIONARII PUBLICI

Buzoienii sunt nemulțumiți de comportamentul unor funcţionari publici, dar și de tergiversările în eliberarea titlurilor de proprietate. Toate aceste plângeri au fost transmise și...

PESTE 100 DE AUDIENȚE, ANUL TRECUT, LA AVOCATUL POPORULUI-BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI

2022 a fost un an încărcat la Buzău, pentru reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti. Mai exact, peste 100 de cetăţeni, care...

ÎN AUDIENȚĂ LA AVOCATUL POPORULUI, BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI

Buzoienii care vor să se adreseze reprezentantului instituţiei Avocatului Poporului - Biroul Teritorial Ploieşti au ocazia să o facă pe 19 ianuarie, între orele...

AVOCATUL POPORULUI VINE LA BUZĂU

Buzoienii care vor să se adreseze reprezentantului instituţiei Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti au ocazia să o facă în cursul zilei de joi,...

CÂȚI BUZOIENI AU APELAT LA AVOCATUL POPORULUI, ÎN PRIMELE 9 LUNI...

S-au simțit nedreptățiți și au apelat la Avocatul Poporului. Este cazul a peste 70 de buzoieni care s-au prezentat în audienţă la reprezentantul instituției,...

ALTE AUDIENȚE LA AVOCATUL POPORULUI

Buzoienii care se simt nedreptăţiți de faptele unui funcţionar public din cadrul autorităţilor centrale ori locale se pot adresa din nou, Avocatului Poporului. Joi,...

AȘTEPTAȚI ÎN AUDIENȚĂ LA AVOCATUL POPORULUI

Buzoienii care se simt nedreptăţiți de faptele unui funcţionar public din cadrul autorităţilor centrale ori locale se pot adresa Avocatului Poporului, joi , 21...

AUDIENȚE LA AVOCATUL POPORULUI

Buzoienii care se simt nedreptățiți de instituțiile statului se pot adresa, din nou, Avocatului Poporului. Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va...

AUDIENȚE LA AVOCATUL POPORULUI

Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi din nou prezent, în municipiul Buzău, joi, 27 ianuarie,  între orele 10:00 – 14:00,...

AVOCATL POPORULUI SUSPENDAT DE COVID

Audienţele lunare pe care specialiştii din cadrul instituţiei Avocatul Poporului le acordau buzoienilor, au fost suspendate. Motivul este dat de contextul pandemic, care presupune...

BUZOIENII, AȘTEPTAȚI ÎN AUDIENȚE DE AVOCATUL POPORULUI

Buzoienii care vor să se adreseze reprezentantului instituţiei Avocatului Poporului – Biroul teritorial Ploieşti au ocazia să o facă mâine, 16 septembrie, între orele...

NOI AUDIENȚE ACORDATE BUZOIENILOR, DE AVOCATUL POPORULUI

Joi – 12 august 2021 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul...

AVOCATUL POPORULUI VINE MÂINE LA BUZĂU

Buzoienii care vor să se adreseze reprezentantului instituţiei Avocatului Poporului – Biroul teritorial Ploieşti au ocazia să o facă în cursul zilei de joi,...

PETIȚII CU RESTRICȚII LA AVOCATUL POPORULUI

De aproape un an, reprezentanții Avocatului Poporului nu au mai putut susține audiențe, la Buzău, din cauza pandemiei. Această restricție se menține în continuare,...

CÂȚI BUZOIENI AU APELAT LA AVOCATUL POPORULUI, ÎN 2020?

La nivelul județului Buzău, bilanțul activității reprezentantului Avocatului Poporului prin Biroul Teritorial Ploieşti, pe anul 2020, arată că 25 de buzoieni s-au prezentat în...

AVOCATUL POPORULUI SOLICITĂ REGLEMENTAREA DE URGENȚĂ A SITUAȚIEI INTERNĂRILOR ȘI INTERVENȚIILOR...

Avocatul Poporului a emis recent o Recomandare în care solicită Ministerului Sănătății, emiterea în regim de urgență, a unei circulare către toate spitalele suport...

AVOCATUL POPORULUI SUSPENDĂ AUDIENŢELE, PÂNĂ LA DATA DE 16 APRILIE

În contextul actual, în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, facem precizarea că la nivelul Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul...