Şoferii implicaţi în accidente vor fi testaţi pentru consumul de droguri şi alcool în ambulanţă. Noul ordin al Ministerului Sănătăţii schimbă total regulile examenului toxicologic. Până acum, astfel de probe se recoltau doar în spital şi doar la recomandarea poliţistului, în cazul accidentelor grave. Medicii atrag atenţia că intervenţiile vor dura astfel mai mult.
Potrivit ordinului de ministru, şoferii vor fi testaţi toxicologic şi în ambulanţele SMURD cu medic. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în judeţele unde nu există nicio ambulanţă SMURD.
Reprezentanții SMURD spun că se vor genera disfuncţionalităţi grave în funcţionarea sistemului, mai ales că există mai multe aspecte de care trebuie să se ţină cont atunci când probele biologice vor fi recoltate la faţa locului.
Pe de o parte, legea stabileşte să fie recoltate două probe în interval de o oră, dar nu se precizează dacă SMURD-ul trebuie să stea la faţa locului după ce recoltează prima probă pentru a o recolta şi pe a doua. Pe de altă parte, recoltarea probelor pentru stabilirea substanţelor psihoactive se face şi din urină.
O altă noutate este introducerea obligativităţii efectuării examenului clinic atunci când sunt recoltate probele biologice. Acestea durează în jur de 10 minute de persoană, iar medicii susţin că acest lucru este important, dar să poată fi efectuat în unitatea de primiri urgenţe.