2024, UN AN CU MULTE PROVOCĂRI

0
276

2024 se anunță un an cu provocări multiple pentru Prefectura Buzău. Asta și în condițiile în care, în acest an, vom avea 5 rânduri de alegeri, în cazul în care nu se va decide comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.

Pregătirea anului electoral va fi o adevărată încercare pentru Prefectura Buzău, în contextul în care, la începutul lunii martie, vor începe efectiv lucrările de reabilitare a clădirii.

Prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, și-a propus însă să gestioneze foarte bine  alegerile, chiar și cu clădirea aflată în șantier și fără a cheltui vreun leu pe chirii în locațiile unde ar putea fi mutați angajații pe perioada lucrărilor.

PNL dorește comasarea alegerilor parlamentare din 9 iunie, cu cele locale, planificate inițial pentru 29 septembrie, pentru a mai reduce din cheltuieli. Aceștia au venit chiar cu propunerea ca odată comasate, alegerile să se desfășoare pe durata a două zile, respectiv 9 și 10 iunie. Pentru moment, PSD nu și-a exprimat părerea pentru propunerea liberalilor. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în acest moment, „cu certitudine” în 9 iunie vor fi alegeri europarlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here