DOUĂ NOI ACHIZIȚIILA GLORIA BUZĂU

0
769

Gloria Buzău a perfectat două noi achiziții și a ajuns la trei transferuri în această pauză de iarnă.

După Ovidiu Perianu, în vârstă de 21 de ani, mijlocaș care aparține de FCSB, cu trupa din Crâng au semnat și Alexandru Fărăgău și Rassambek Akhmatov. Primul se alăturase lotului încă de la reunire, de luni.

Fundașul Alexandru Fărăgău are 18 ani și este unul dintre jucătorii under pe care i-a avut în lot în prima parte a sezonului Ceahlăul Piatra Neamț. El aparține de Universitatea Cluj și s-a despărțit săptămâna trecută de echipa lui Cristian Pustai, ajungând la Buzău. La Ceahlăul, Fărăgău a evoluat în 7 partide de Liga 2.

Rassambeck Akhmatov, în vârstă de 27 de ani este un mijlocaș de origine rusă, dar și cu cetățenie franceză, care nu este deloc străin de fotbalul românesc, în care a jucat inclusiv în Liga 2, la o echipă modestă. În sezonul 2020-2021 a activat la Fotbal Comuna Recea, pentru care a prins 22 de meciuri și a înscris 2 goluri. Chiar ultima formație pentru care a evoluat Akhmatov este una din România, Chindia, pe care a reclamat-o la FIFA din cauza restanțelor financiare. Pentru Chindia, el a evoluat în 29 de partide de primă ligă și 4 în Cupa României în sezonul 2022-2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here