Liderii statelor Uniunii Europene, reuniţi ieri la Bruxelles, au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, după ce în luna noiembrie Comisia Europeană făcuse o recomandare în acest sens.
Într-o primă reacţie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că decizia UE de lansare a negocierilor de aderare cu ţara lui este o victorie pentru Ucraina şi pentru întreaga Europă.
La rândul său, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că ţara sa este pregătită să se ridice la nivelul provocărilor şi hotărâtă să lucreze asiduu dacă este necesar în această privinţă.
De asemenea, liderii ţărilor UE au hotărât să deschidă negocierile de aderare cu Bosnia de îndată ce este atins ”gradul necesar de conformitate”.
Tot ieri, liderii statelor membre au acordat Georgiei statutul de ţară candidată la aderare.
Ungaria s-a opus până în ultimul moment, inceperii negocierilor de aderare a celor doua tari, Viktor Orban abținându-se de la votul din Comisia Europeana.
Se știe că nici Austria nu era de acord cu începerea negocierilor de aderare, și nici Slovacia.