CRIZĂ DE SPECIALIȘTI

0
552

Facultățile de istorie au început să dispară, iar tinerii care urmează studii superioare la acest profil sunt tot mai puțini. O arată ofertele educaționale din ultima perioadă, unde mai sunt prezente doar vechile universități de istorie, cunoscute în perioada comunistă și puțin după revoluție. Această tendință a fost observată și de specialiștii din domeniul istoriei, al arheologiei, al muzeografiei, sau al restaurării obiectelor de patrimoniu.

De asemenea, puținii tineri care mai urmează facultăți de istorie nu profesează în domeniul pregătirii lor, ci aleg alte meserii care sunt mult mai atractive din punct de vedere salarial. Spre exemplu, unii aleg să meargă în învățământ, acolo unde deja salariile au crescut substanțial în ultimii ani.

Această situație afectează din plin muzeele din Buzău, dar și din țară, care se confruntă de ceva vreme cu lipsa personalului de specialitate. Situația este delicată și în domeniul restaurării, acolo unde pot lucra absolvenți ai facultăților de chimie, biologie și chiar de industrie alimentară. Media de vârstă a specialiștilor în domeniul reustaurării este din ce în ce mai înaintată.

Muzeul Județean de Istorie Buzău are, în prezent, 3 restauratori și ar mai avea nevoie de încă doi, în contextul în care volumul de munca este foarte mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here