GUVERNUL TAIE DIN CHELTUIELILE PRIMĂRIILOR

0
343

Autoritățile vor să reducă, pe final de an,  si mai mult, cheltuielile cu bani publici.  Ordonanța pregătită de Finanțe prevede că instituțiile de stat nu pot cheltui banii publici pe o serie de produse și servicii în lunile noiembrie și decembrie. De exemplu, nu pot cumpăra mobilă nouă sau cărți, nu pot face reparații curente  și nici cheltui bani pe studii, cercetări și consultanță.

Li se interzice totodată să organizeze festivaluri și concerte. Excepție fac doar cele de final de an, de Crăciun și Revelion, pentru care sunt stabilite însă limite, adică cheltuiala să nu fie peste media lunară din primele nouă luni din an. Ordonanța prevede că investițiile care nu sunt făcute cu bani europeni sunt blocate până anul viitor. În aceeași situație sunt și cei care au câștigat în instanță plata unor drepturi salariale.

Potrivit Guvernului, măsurile au ca scop încadrarea într-un deficit bugetar de 5,5-5,7% din Produsul Intern Brut, cât este limita maximă care ar putea fi acceptată de Comisia Europeană. De respectarea limitei de deficit depinde soarta miliardelor de euro pe care România le poate lua prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here