NOI REGULI PENTRU CĂMINELE DE ÎNGRIJIRE A BĂTRÂNILOR

0
317

Reguli noi pentru azile şi centrele pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Ministrul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de lege care îi vizează în special pe cei care administrează aceste cămine prin intermediul unor societăți comerciale.

Practic azilele nu vor mai putea fi afaceri cu profit, ci întreprinderi sociale, ceea ce ar putea duce la închiderea multor astfel de centre. Potrivit Ministerului Muncii, în România funcționează acum 745 de cămine pentru persoane vârstnice. Dintre acestea peste 200 sunt societăți cu răspundere limitată.

Prin modificările legii, aceste cămine trebuie să se transforme în întreprinderi sociale, iar administratorii vor fi obligați să reinvestească 90% din profit în dezvoltarea centrului.  De asemenea, vor fi reviziuite şi criteriile de acreditare.

Dacă până acum acreditarea se dădea pentru 1 an, apoi căminul putea să primească o licenţă, în noul proiect de lege, acreditarea va fi valabilă doar 3 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here