COPIL GĂSIT DECEDAT, ÎN INTERNATUL UNEI ȘCOLI DIN BUZĂU

0
235

Un elev de 15 ani a fost găsit mort, în această dimineață, într-un internat din Buzău.

Din primele informații, se pare că băiatul, elev în clasa a VII-a, la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiente Auditive din Buzău, ar fi avut probleme de sănătate, epilepsie și obezitate.

Personalul unității școlare a intrat în panică și a chemat ambulanța în momentul în care a observat că băiatul nu se trezește din somn.

Un echipaj cu medic de la Serviciul Județean de Ambulanță a ajuns  la centrul de învățământ special, pentru a încerca resuscitarea  elevului care a fost găsit fără suflare, în dormitorul său, întins pe pat.

Medicii au constatat, din păcate, că pacientul nu prezintă semne vitale, acesta fiind declarat decedat.

Politiștii buzoieni au deschis o anchetă.

Băiatul era de fel din Pârscov și se afla în grija bunicilor materni, acolo unde mergea în fiecare weekend și în vacanțe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here