BURSĂ PENTRU ȘOMERII RÂMNICENI

0
294

Peste 100 de locuri de muncă au fost puse la dispoziția șomerilor, dar și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la o bursă generală a locurilor de muncă organizată, ieri, la Rm. Sărat. La mare căutare au fost meseriile calificate, dar și cele care nu cer o calificare, cum ar fi îngrijirea spațiilor verzi.

Persoanele care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi ca șomeri, dar și firmele care îi angajează pot beneficia de un sprijin financiar oferit de stat.

Angajatorii prezenți la bursa locurilor de muncă din Rm. Sărat au căutat persoane dinamice, dar mai ales dornice să muncească.

Chiar dacă participarea la bursă a fost una bună, iar angajatorii au purtat discuții cu cei aflați în căutarea unui loc de muncă, puțini au fost cei care au plecat acasă cu garanția că se vor angaja. Pentru mulți locurile de muncă nu sunt pe măsură, iar salariile oferite, prea mici.

Bursa locurilor de muncă de ieri s-a desfășurat în cadrul unui proiect de dezvoltare locală derulat la Râmnicu Sărat, și are ca scop reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here