BANI EUROPENI PENTRU LOCUINȚE

0
268
Foto cu caracter ilustrativ

Două orașe din județul Buzău, Pătârlagele și Pogoanele, vor beneficia de sume importante de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru construcția de locuințe sociale pentru tineri și pentru specialiști din sănătate și învățământ. Dacă la Pătârlagele vor ajunge aproape 11,5 milioane de lei, orașul Pogoanele va beneficia de aproape 9,5 milioane de lei. Cu banii obținuți, autoritățile din Pogoanele vor să construiască 24 de unități locative eficiente energetic pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ. Locuințele vor însuma peste 1.800 de metri pătrați și vor avea un regim de înălțime parter + etaj + mansardă. Terenul pe care vor fi construite acestea se află în intravilanul orașului Pogoanele și este proprietatea Primăriei. Același proiect mai prevede și amplasarea a șase stații de încărcare pentru vehiculele electrice, fiecare dintre ele cu câte două puncte de reîncărcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here