A ÎNCEPUT ,,LITORALUL PENTRU TOȚI”

0
444

Cine vrea să ajungă la mare în această perioadă, trebuie să știe că de ieri a început programul ,,Litoralul pentru toți”,  o ediție jubiliară, în care Federația Patronatelor din Turismul Românesc vine cu tarife accesibile pentru turiști. Prețurile pentru un sejur în extrasezon sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, iar pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Tarifele, anul acesta, pornesc de la 35 de lei, pe noapte, pentru o persoană, numai cazare, sau cei care doresc să aibă și mesele asigurate, de la 160 de lei în varianta de all inclusive.

Cele mai căutate stațiuni sunt Mamaia și Eforie Nord. Aici tarifele la cazare pornesc de la 68 de lei pe noapte, camera dublă, la un hotel de 3 stele, în Eforie, și de la o sută de lei în Mamaia. Tarife reduse găsiți și în stațiunile din sudul litoralului. La Neptun, prețurile pornesc de la 126 de lei pentru o cameră dublă pe noapte, în timp ce la Saturn este cu aproape 50% mai ieftin.

PREȚURI PE LITORAL PÂNĂ PE 20 IUNIE, potrivit litoralulromânesc.ro:

  • Mamaia 3 stele/de la 100 lei camera/noapte/2 adulți;
  • Mamaia Nord 2 stele/de la 75 lei camera/noapte/2 adulți;
  • Eforie Nord 3 stele/de la 68 lei camera/noapte/2 adulți;
  • Neptun 3 stele/de la 126 lei camera/noapte/2 adulți;
  • Saturn 2 stele/de la 71 lei camera/noapte/2 adulți.

Pentru ediția din acest an a programului „Litoralul pentru toți” și-au anunțat participarea zeci de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc. La debutul programului erau înscrise 35 de hoteluri, care pun la dispoziția turiștilor 4.000 de locuri de cazare, pe noapte. Numărul lor va crește, ajungând astfel la 55 de unități inscrise cu peste 5.000 de locuri de cazare pe noapte.

Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism. Programul ,,Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 40 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. De tarifele programului ,,Litoralul pentru toți” puteți beneficia până pe 19 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here