Cu ocazia Nopții Muzeelor, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită sâmbătă, 14 mai, publicul să îi treacă pragul pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, la OPEN HOUSE MADRIGAL – CANTUS MUNDI. Aflat în una dintre cele mai frumoase clădiri de pe Dealul Mitropoliei din București, un imobil cu o viață de aproape 100 de ani, sediul Corului Madrigal va fi accesibil pentru vizitare de Noaptea Muzeelor în intervalul orar 18:00 – 22:00. Publicul va putea descoperi arhitectura originală a monumentalei vile și interioarele sale spectaculoase și, de asemenea, va putea face o incursiune în istoria și evoluția Corului Madrigal,ilustrată prin expoziții de costume, fotografii, partituri și alte elemente de referință pentru memoria celebrului ansamblu coral.
Experiența vizitatorilor va fi completată vizual de scenografiade lumini ce va îmbrăca venerabila clădire de pe Dealul Mitropoliei și mai ales sonor,prinrecitalurile corale susținute LIVE de peste 200 de copii din corurile Programul Național Cantus Mundi. Vila Sacha Roman, actualul sediu al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și al Programului Național Cantus Mundi, a fost realizatădupă planurile celebrului arhitect Albert Popper și construită în 1924 de către juristul și publicistului român Sacha Silberman Roman (1885 – 1967), personalitate notabilă a Bucureștiului interbelic, care a deținut pentru o perioadă și funcția de secretar al lui Nicolae Titulescu. Datorită caracteristicilor sale,imobilul se încadrează în categoria vilelor unicat ce caracterizeză Bucureștiul de început de secol XX, cu o arhitectură originală ce îmbină cu eleganță elemente bizantine, gotice, neo-românești dar și inserții inspirate din culele oltenești. Pe 14 mai, între 18:00 și 22:00, accesul vizitatorilor va fi gratuit, organizat în grupuri de maximum 10 persoane.
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene. Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.680 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.